N-am să mai parchez în Vilnius!

Deşi sunt şofer mă declar fan al primarului care a adoptat o asemenea măsură pentru nesimţiţii care îşi parchează maşina oriunde vor ei. Dacă nu au maşina la 1 metru distanţă de locul unde au treabă… e crimă şi pedeapsă! Parcă i-au făcut mamele lor în maşină! Nu am loc de parcare aici, caut unul mai apropiat, merg puţin pe jos, dar nu las maşina oriunde îmi tună mie prin cap!

Pe când aşa ceva şi în România? Pe când aşa ceva şi în Iaşi? Când mă voi putea şi eu bucura văzând cum li se zdrobesc bolidurile nesimţiţilor?

Jucăm flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi?

Chiar mă gândeam zilele astea uitându-mă pe fereastră şi văzând un grup de puşti cu bicicletele: Se mai practică astăzi jocurile copilăriei noastre (“Flori, fete sau băieţi – interesat fiind de preferinţele altora”; “Gardiana – fugeam de-mi rupeam picioarele” şi altele) care ne umpleau zilele de vacanţă? Sunt momente în care cazi în butoiul cu melancolie şi te gândeşti cât de frumos era să stai de dimineaţă şi până-n seara jucându-te în legea ta. Pardon, în legea grupului tău de prieteni.

Făcând o legătură între cum era odată şi ce este acum… nu găsesc punctul în care cele două idei se întâlnesc. E adevărat, generaţiile se schimbă, tehnologia evoluează, interesele sunt altele. Însă, cred că cea mai mare vină o au părinţii care nu-şi îndeamnă copiii la astfel de activităţi şi preferă să-i lase să zacă în faţa unui monitor setat să afişeze paginile Facebook-ului, capturi ale CS-ului sau alte “droguri” la fel de nocive.

Unde s-au dus vremurile când mergeam cu prietenii de joacă la magazin să cerem bomboane de 2.000 cum era pe atunci? Unde sunt vremurile în care veneam în casă murdar tot şi prăfuit de la joacă, uneori cu pantalonii rupţi şi agăţaţi prin scrânciob? Din păcate, nu mai sunt. Şi m-aş fi împăcat cu gândul că a trecut vremea lor dacă vedeam măcar pe alţii că îşi trăiesc copilăria în acest fel. N-a fost să fie!

Regret însă faptul că astfel de amintiri nu vor mai fi trăite şi de generaţiile care vin. Îşi vor exprima opiniile doar pe Facebook, sau ce-o mai fi în viitor, se vor juca “de-a v-aţi ascunselea” pe hi5 şi îşi vor cumpăra bomboane de 2.000 (nu lei, ci euro) de pe eBay. Păcat, păcat că se pierd vremurile de odată…

Explicaţie: De ce nu am câteva sute de prieteni pe Facebook?

Văd că de la o zi la alta tot mai mulţi se zbat să-şi adune sute, poate chiar mii de prieteni pe Facebook. Bineînţeles că “prieteni” nu are sensul din DEX în acest caz. Oricât de cunoscut să fii, oricât de multă influenţă să ai în public sau oricât de plăcut să pari, nu ai cum să declari că eşti prieten cu sute de persoane. Pentru unii, acest lucru nu contează.

Priveam comentariile unora care se lăudau între ei că au sute de prieteni. M-a apucat râsul, dar m-am gândit imediat că e şi o situaţie de plâns. De ce să adaug în lista de prieteni toate cererile sosite de la necunoscuţi, mai ales dacă niciodată nu am avut vreo tangenţă cu ei? Doar de dragul “ratingului”? Consider că Facebook-ul trebuie să fie un loc în care prietenii adevăraţi sau cel mult cunoştinţele trebuie să se întâlnească, însă nu un loc de flirt şi fiţe. Din păcate, la cei mai mulţi dintre utilizatori, profilul de Facebook arată exact ca pe Hi5, o altă reţea de socializare tâmpită încă de la lansare. Nu putem fi cretini să nu recunoaştem că un cont de Facebook are şi avantajele sale, însă când vezi ce specimene găseşti parcă îţi vine să dai bir cu fugiţii.

Ceea ce voiam să spun e că să nu vă aşteptaţi de la mine să am sute de prieteni. Nu am adăugat şi nici nu voi adăuga în acea listă toţi disperaţii după “rating”. Cei ce citesc acest articol trebuie să ştie că nu mă refer la contul de Facebook ce are trimitere pe acest blog, ci la unul personal (folosit doar în grupul de prieteni şi nu postat pe toate site-urile în speranţa primirii a sute de cereri de prietenie).

Despre boscheţi, lichele şi altele de genul ăsta

Trec des prin Tudor Vladimirescu, prin zona Gării, Billa, B-dul Nicolae Iorga şi altele de genul ăsta. De fiecare dată când trec prin aceste zone se întâmplă să-mi sară-n faţă câte un boschetar cu mâna întinsă, cu piciorul cică rupt. Îmi stă câte 10 secunde lângă maşină şi aşteaptă să-i dau, să-i dau, să-i dau am zis!

Poate v-aţi prins deja: este vorba despre leprele care sunt bune de muncă, nu au mai mult de 30 de ani şi întind mâna să ceară. Îmi permit să spun asta pentru că, deşi par cele mai neajutorate fiinţe, e vai şi amar de cum le merge mintea. Pentru unii ca ei ajungem să muncim câte 8 ore pe zi, să plătim la stat sute de impozite. Dacă aş fi în putere, aş face un recensământ al tuturor “boscheţilor” şi i-aş trimite la muncă forţat. Câteva luni fără să vadă un ban pentru că doar aşa vor înţelege că să stai să cerşeşti e o ruşine, mai ales când eşti apt de muncă. Anul ăsta recolta stă pe câmp şi nu are cine s-o culeagă. Ar fi mai mult decât perfecţi pentru a face asta, părerea mea.

Şi ajung astfel la ideea principală: urăsc pe cei ce-i ajută, urăsc pe cei ce zic mereu “nu-i judeca” şi urăsc mentalitatea românului. Dacă nu le-ar mai întinde nimeni nimic ar înţelege că pierd vremea de pomană şi că e mai bine să caute o sapă şi să scormonească într-un hectar de teren. Am fost de acord încă de la început cu măsurile luate de Boculeţ în privinţa reducerii ajutoarelor pentru astfel de “boschehandicapturaţi”. La muncă cu ei! Ajut cu cea mai mare plăcere o persoană aflată la nevoie, însă nu şi putorile! Ştiu că-i simplu să cerşeşti, dar nu pot accepta ca un împuţit care toată viaţa bea şi doarme să-mi ceară din resursele acumulate prin muncă şi nu prin cerşit. Mulţi poate mă vor judeca, însă niciodată nu voi putea accepta aşa ceva. Când îi văd că se apropie de mine le zic de la 3 metri: dispari la muncă frăţioare! Singurul lucru bun e că cei mai mulţi nu comentează şi pleacă cu coada între picioare, simţindu-se vinovaţi!

Invitaţii Google Plus gratuite

Dacă tot vă vorbeam de proba făcută de mine azi în ceea ce priveşte noua reţea de socializare, am zis că poate sunt totuşi curioşi care vor să o încerce. Pentru cei ce-şi doresc o invitaţie în Google+ am la dispoziţie aproximativ 100 de invitaţii. Dacă vă doriţi una lăsaţi un comentariu la acest articol şi în cel mai scurt timp veţi primi un email cu invitaţia dorită.

Vă rog să treceţi corect adresa de email la comentariu pentru că voi trimite invitaţia pe acea adresă. Dacă nu este corectă nu va ajunge. Aş fi curios apoi să reveniţi şi să-mi spuneţi ce părere aveţi. Facebook sau Google+?

Aşadar, primii 100 care vor solicita o invitaţie o vor primi în cel mai scurt timp.